Dovedirea daunelor morale intr-un litigiu de munca

Obligarea angajatorului la plata daunelor morale a fost reglementata expres prin Legea nr. 237/2007 privind modificarea alin. (1) al art. 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

Pentru a fi angajata raspunderea patrimoniala pentru daune morale este necesar sa se dovedeasca elementele raspunderii civile, respectiv fapta ilicita a angajatorului, prejudiciul si legatura de cauzalitate

Astfel, textul articolului mentionat a fost modificat adaugandu-se dupa „prejudiciul material", cuvintele „sau moral": “angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul”

De asemenea, spre deosebire de celelalte despagubiri civile, care presupun un suport probator, in privinta daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecatorul fiind singurul care, in raport de consecintele suferite de partea vatamata, va aprecia o anumita suma globala care sa completeze prejudiciul moral cauzat.

Regula este ca despagubirea va interveni ca urmare a intelegerii partilor. In caz de refuz al angajatorului, salariatul pagubit are posibilitatea sa se adreseze instantelor judecatoresti competente sa solutioneze conflictul de drepturi. In alin. (3) al art. 269 din Codul muncii este prevazuta o consecinta extrem de importanta: angajatorul isi va recupera suma platita drept despagubire de la salariatul vinovat de producerea pagubei.

De regula, data producerii prejudiciului moral este identica cu data la care angajatul a luat la cunostinta masura ilegala ori abuziva a angajatorului (ex.: decizia de concediere). Cu toate acestea, prejudiciul moral se poate produce si ulterior acestei date, spre exemplu in cazul angajatului concediat disciplinar in mod abuziv, care este respins la un interviu de angajare din cauza temeiului legal de incetare a contractului individual de munca inregistrat in carnetul sau de munca (art. 61 lit. a) din Codul muncii).

Avand in vedere tendinta generala a angajatilor de a solicita ca daune morale sume de bani impresionante, menite a compensa lipsa de recunoastere a capacitatii profesionale de catre angajator, practica judecatoreasca a statuat o serie de criterii obiective in vederea determinarii prejudiciului moral. Astfel, poate fi angajata raspunderea angajatorului pentru prejudicii morale in cazul in care prestigiul, demnitatea, onoarea sau imaginea publica a angajatului au fost afectate profund in urma unei conduite ilicite sau abuzive.

In cazul conflictelor de munca, prima instanta acorda extrem de rar daune morale, acesta fiind, de regula, apanajul instantelor de recurs. Daca, in cazul raspunderii civile delictuale pentru prejudicii materiale, cel raspunzator este obligat sa acopere atat paguba efectiva cat si foloasele nerealizate de cel pagubit, situatia se complica in cazul evaluarii cuantumului prejudiciilor morale.

Astfel, intr-o speta, chiar daca, perceptia in presa locala i-a fost favorabila si a devenit ulterior directorul unei alte unitati, dovada a recunoasterii calitatilor sale profesionale, nu se poate spune ca nu i-au fost lezate onoarea si demnitatea.

S-au mai acordat daune morale ca urmare a atitudinii sicanatorii a angajatorului, care a refuzat sa-l reprimeasca pe salariat la serviciu, in urma reintegrarii dispuse de instanta, lipsindu-l de mijloacele necesare traiului si determinandu-l sa promoveze o noua actiune care s-a aflat timp de mai multe luni pe rolul instantelor de judecata.

De regula, reclamantul solicita prin cererea de chemare in judecata sume de bani exorbitante cu titlu de daune morale, neexistand o limita maxima impusa de lege. Instantele de judecata, in temeiul rolului lor activ, evalueaza in bani neajunsurile de natura morala probate de angajat in cadrul procesului, stabilind cuantumul despagubirilor in functie de particularitatile situatiei, de importanta valorilor lezate si, nu in ultimul rand, de posibilitatile financiare ale angajatorului. Explicatia tendintei de supraevaluare a daunelor morale solicitate este insa deosebit de simpla. Astfel, daca angajatul solicita pentru repararea prejudiciului moral o suma mai mica decat cea rezultata in urma evaluarii instantei, nu va primi mai mult decat suma solicitata, deoarece instanta nu are posibilitatea de a da mai mult decat se cere prin actiune (decizia sectiei contencios admin. a CSJ nr. 601/1994).

In acest sens este si Cauza Strungariu impotriva Romaniei, in care reclamantul a solicitat suma de 20.000 euro cu titlu de daune morale produse de influenta negativa pe care a avut-o concedierea asupra reputatiei sale, precum si datorita incertitudinii prelungite generate de intarzierea in executarea sentintei definitive.

Curtea a apreciat ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral, in special din cauza frustrarii provocate de imposibilitatea de a obtine executarea hotararii pronuntate in favoarea sa, si ca acest prejudiciu nu este suficient compensat printr-o constatare a incalcarii, astfel ca, in conformitate cu art. 41 din Conventie, Curtea a acordat reclamantului suma de 400 euro cu titlu de daune morale.

In practica, au fost intalnite deseori situatii in care un angajat solicita instantei anularea masurilor dispuse de angajator si totodata acordarea de daune morale, fara insa a exista o lezare propriu-zisa a unor valori personale, pur si simplu pentru sicanarea cu rea -credinta a angajatorului si, eventual, obtinerea unei sume de bani pentru „incetarea ostilitatilor“.

Respectivul angajat savarseste un abuz de drept procedural, asa cum este reglementat prin dispozitiile art. 723 alin. (1) din Codul de Procedura Civila. Rolurile se inverseaza in acest caz, angajatorul putand solicita repararea prejudiciului cauzat prin abuzul de drept, constand in acordarea de daune materiale ori morale in temeiul art. 723 alin. (2) C.pr.civ., respectiv art. 998 Cod civil.

Sursa: www.avocatnet.ro