Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6.03.1945-22.12.1989

I. Art. 5 alin.1 litera a) al legii 221/2009 a fost declarat neconstitutional de catre Curtea Constitutionala, prin adoptarea a 2 decizii, respectiv:

Decizia nr. 1354 din 20/10/2010; Intrare in vigoare: 15/11/2010

Decizia nr. 1358 din 21/10/2010; Intrare in vigoare: 15/11/2010

In forma initiala, acest articol cuprindea un criteriu general, lasat exclusiv la aprecierea instantei de judecata, cu privire la despagubirile ce puteau fi acordate - nu erau limitate la un plafon anume. Insa, ulterior, litera a) a acestui articol a fost modificată prin punctul 1 din O.U.G. nr. 62/2010 din 01.07.2010, care prevede anumite plafoane maxime pana la care se pot acorda aceste despagubiri.

Cele 2 decizii, amintite mai sus, ale Curtii Constitutionale, au declarat ca fiind neconstitutionale, ambele variante ale celor 2 articole, respectiv forma anterioara dar si cea ulterioara aparitiei O.U.G. nr. 62/2010 din 01.07.2010.

II. Motivarea Curtii Constitutionale

A.

Curtea mentioneaza că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, şi anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, iar, pe de altă parte, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ceea ce nu este in acord cu reglementarile art. 2 alin.1, art. 14, art.16 ale Legii nr. 24/2000, republicată.

Decretul-lege nr. 118/1990 in art.4 mentioneaza faptul ca "Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (2) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate", iar potrivit alin. (2) "Persoanele care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi d) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate."

B.

Curtea stipuleaza faptul ca, textul de lege criticat, respectiv art.5 astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă şi regulile referitoare la precizia şi claritatea normei juridice.

Astfel, lipsa de claritate şi previzibilitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din Legea nr. 221/2009 a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanţele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la 600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă şi nerezonabilă.

Chiar dacă prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 s-au introdus nişte criterii minime de acordare a despăgubirilor, şi anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare şi consecinţele negative produse în plan fizic, psihic şi social, precum şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară şi previzibilă.

C.

Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate instituie, pentru prima dată, posibilitatea ca moştenitorii de până la gradul II ai persoanei persecutate să beneficieze de despăgubiri morale.

Curtea reţine, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile şi proporţionale cu gravitatea şi suferinţele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispoziţiile de lege criticate, având acelaşi scop ca şi indemnizaţia prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile şi rezonabile.

Pe de altă parte, prin introducerea posibilităţii moştenitorilor de pana la gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, şi anume cel al echităţii şi dreptăţii. Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moştenitorii de pana la gradul II au aceeaşi îndreptăţire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca şi acesta din urmă.

Totodata, Curtea stipuleaza faptul ca, prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condiţiile şi cuantumul indemnizaţiilor lunare, astfel încât intervenţia sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu acelaşi obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esenţiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie.

III.

In conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, "Dispoziţiile din legile [...] constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul [...], după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept."

Prin urmare, in prezent nu mai exista un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca masuri reparatorii, putand fi acordate in continuare despagubirile la care se refera art. 5 alin.1 lit. "b" si "c" din Legea nr. 221/2009.